Simpozion dedicat părintelui mărturisitor Dimitrie Bejan: Anul acesta s-au împlinit 25 de ani de la trecerea lui la cele veșnice

Arhiepiscopia Iașilor Octombrie 24, 2020   Autor: Flavius Popa

Ziua a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii și cu oficierea slujbei Parastasului pentru sufletul părintelui Dimitrie Bejan. De remarcat faptul că anul acesta s-au împlinit 25 de ani de la trecerea la Domnul iar luni, 26 octombrie, se împlinesc 111 ani de la nașterea clericului. Slujba de pomenire a fost oficiată la mormântul părintelui, aflat în cimitirul parohial din Hârlău. Ca un fapt deosebit, preotul paroh Gheorghe Păltinel a slujit astăzi cu epitrahilul improvizat ce i-a aparținut părintelui Dimitrie Bejan. La simpozion au participat câțiva dintre ucenicii părintelui, oameni de cultură și credincioși din Hârlău.

„Din păcate nu l-am cunoscut pe părintele, deoarece am ajuns în Hârlău în anul 2001, dar citind cărțile lui, scrierile lui, am încercat în tot acest timp să organizez acest simpozion și să oficiez slujbele de pomenire pentru părintele Dimitrie. Cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Teofan și în colaborare cu Protoieria Hârlău, vrem să ne aducem aminte de activitatea și lucrarea părintelui Dimitrie Bejan”, a afirmat părintele Gheorghe Păltinel de la Parohia „Sfântul Vasile”.

Părintele Dimitrie Bejan – mărturisitor în temnițele comuniste

Părintele Dimitrie Bejan s-a născut la data 26 octombrie 1909, în orașul Hârlău din județul Iaşi, fiind singurul băiat al unei familii cu șase copii. A urmat cursurile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” din Iaşi, apoi Facultatea de Teologie şi, în paralel, Facultatea de Istorie din Bucureşti. După absolvirea celor două facultăţi, a avut burse de studii postuniversitare la Ierusalim şi Atena. La întoarcere, a devenit asistent universitar la catedra lui Nicolae Iorga şi, în acelaşi timp, a predat istoria la Liceul de fete „Carmen Silva” din Bucureşti. La începutul celui de-al Doilea Războli Mondial, Dimitrie Bejan a fost hirotonit preot în anul 1940 și s-a înrolat în armată, ca preot militar, cu gradul de maior. În 1942 a fost luat prizonier la Stalingrad iar în 1943 a fost deportat în Siberia, la Oranki. După cinci ani de detenţie, în 1948, a fost judecat de un tribunal militar din Moscova şi condamnat la moarte. Părintele Dimitrie a contestat sentinţa şi a cerut să i se acorde dreptul de a fi judecat de un tribunal din România. Tribunalul militar din Bucureşti l-a condamnat la închisoare iar mai târziu a fost eliberat de la Aiud, în data de 23 august 1964, cu decretul de amnistie generală. După eliberare, autorităţile au încercat să-l câştige de partea lor şi i-au oferit o parohie la Ghindăoani, județul Neamț. Din cauza intrigilor a fost transferat la Buhăceni, judeţul Botoșani (1971), apoi pensionat forțat, cu domiciliu obligatoriu în casa părintească din Hârlău, păzit permanent de un agent de Securitate până în anul 1989. Părintele Dimitrie Bejan s-a mutat la cele veşnice pe 21 septembrie 1995. El ne-a lăsat câteva dintre cele mai cutremurătoare mărturii ale perioadei comuniste; o lume a suferinţei văzută cu ochii unui om care a trăit minuni precum cele despre care ne vorbesc sinaxarele atunci când istorisesc sfârşitul mucenicesc al sfinţilor primelor veacuri.

Vă invităm să vizionați și: (Video) Simpozionul „Preot Dimitrie Bejan”, ediția a XIII-a, „Părintele Dimitrie Bejan și familia creștină”

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri